Alege să fii Ambasador al Dialogului Structurat cu TINErii din România!
Comunicat de presă
Alege să fii Ambasador al Dialogului Structurat cu TINErii din România!
București, 20 noiembrie 2015
Forumul Tinerilor din România, în parteneriat cu Ministerul Tineretului și Sportului, a organizat la București, în perioada 6-8 noiembrie 2015, prima ediție a Galei Naționale a Dialogului Structurat cu TINErii, eveniment în urma căruia lansăm oficial apelul de recrutarea a noilor Ambasadori ai Dialogului Structurat cu TINErii.
Am analizat pe parcursul activităților prilejuite de Gală mandatul anterior al Ambasadorilor, punând în balanță atât punctele forte, cât și cele slabe, precum și riscurile și provocările care îi vor aștepta pe tinerii ce doresc să facă parte din Rețeaua de Ambasadori. Participanții, determinați, plini de energie și de idei noi, au reușit până la finalul sesiunilor să creeze un set de recomandări care vor putea fi folosite pentru a crea o strategie a Rețelei, cu adevărat adaptată nevoilor actuale ale tinerilor. Misiunea noilor Ambasadori va fi, ca și cea din anul trecut, de a aduce problemele tinerilor pe agenda decidenților de la nivel local și de a găsi, împreună cu toți actorii sociali și politici vizați, cele mai potrivite soluții.
Îi încurajăm pe toți cei care vor să se alăture echipei, să se implice activ în comunitatea în care trăiesc şi care vor să le ofere tuturor tinerilor un grad mai ridicat de acces la viața publică şi acces la informaţie, să își depună aplicația pentru a deveni noii Ambasadori ai Dialogului Structurat cu TINErii!
Calendarul înscrierilor este următorul:
- Completarea formularului de înscriere – până la 24 noiembrie 2015 (ora 23:59); acesta se regăsește pagina oficială de Facebook a Forumului Tinerilor din România;
- Evaluarea aplicațiilor – pană la 25 noiembrie 2015 (inclusiv), etapă în cadrul căreia vei fi invitat de asemenea să participi la un interviu cu echipa de selecţie;
- Anunțarea rezultatelor: 25 noiembrie 2015;
- Prima întâlnire cu Ambasadorii aleşi pentru mandatul 2016 – 2017 (jud. Covasna) 28 noiembrie – 1 decembrie 2015
Mult succes!
Forumul Tinerilor din România reprezintă platforma națională neguvernamentală, apolitică, non-profit, în domeniul tineretului, ce reunește 165 de organizații din întreaga țară. Viziunea Forumului este o lume în care tinerii își pot atinge întregul potențial, iar prin organizațiile neguvernamentale încurajăm, susținem și reprezentăm tinerii din România.
Radu Petrariu
Președinte
Telefon: +4 0745 614 357
Email: radu.petrariu@forumul-tinerilor.ro