Solicităm clarificarea situației medicilor rezidenți detașați la Direcția de Sănătate Publică București
În decursul zilei de astăzi, alături de colegii din Societatea Multidisciplinară a Medicilor Rezidenți și Organizația Tinerilor Medici Dentiști, am solicitat Direcției de Sănătate Publică București, Departamentului pentru Situații de Urgențe și Ministerului Sănătății, clarificarea situației medicilor rezidenți detașați la DSPB.
Le-am solicitat pe această cale instituțiilor mai sus menționate următoarele informații:
- Care este actul legislativ/administrativ/ordinul care reglementează detașarea medicilor rezidenți către call center-ul DSP?
- În contextul detașării la call center-ul DSP, în măsura în care există norme legislative implementate, ce entitate se ocupă de coordonarea medicilor rezidenți?
- Care este echipa de cadre didactice supervizoare responsabile de activitatea medicilor rezidenți?
- Cum va fi remunerată și pontată această perioadă de detașare?
Am solicitat aceste informații, întrucât am fost contactați de mai mulți medici rezidenți,
care sub promisiunea protejării anonimatului, ne-au mărturisit că au fost contactați telefonic în
privința presupusei ”detașări”, însă nu au luat niciodată la cunoștință de actul administrativ care
reglementează situația în sine. De asemenea, aceștia ne-au transmis că doresc să ajute în cadrul
activităților legate de actuala pandemie, în limita cunoștințelor și a capacităților conforme cu
specialitatea în care își desfășoară pregătirea, însă solicită să le fie respectate drepturile și să fie
instruiți corespunzător înainte de a răspunde la apeluri ce pot pune viața cetățenilor României în
pericol.
Textul complet al solicitării poate fi accesat AICI.
Societatea Multidisciplinară a Medicilor Rezidenți (SMMR) a fost înființată în anul 2015, pornind de la nevoia de asociere, de apartenență, al medicilor rezidenți. Scopul principal, SMMR este de a crea un mediu propice medicilor rezidenți pentru dezvoltarea socio-profesională și pentru o integrare mai ușoară în structurile medicale din care fac parte.
Organizația Tinerilor Medici Dentiști (OTMD) susține și reprezintă interesele comunității generației de tineri medici stomatologi din România. Astfel, OTMD inițiază și desfășoară o serie de activități de natură să asigure ORIENTAREA, DEZVOLTAREA și NETWORKING-ul tinerilor medici dentiști, precum programe de îndrumare, workshop-uri sau întâlniri informale pentru socializare.
Forumul Tinerilor din România reprezintă 155 de organizații de tineret din țară prin intermediul cărora sunt promovate valori ca: participare, egalitate, respect pentru diversitate și minorități, recunoaștere, nediscriminare și inovație. Scopul acesteia este de a reprezenta tinerii din România și totodată de a-i încuraja, susține și implica în activități și proiecte prin intermediul cărora să-și atingă potențialul maxim.