Consultare publică – Fundațiile județene de tineret și cea a Municipiului București
Ministerul Tineretului și Sportului a pus în transparență decizională Regulamentul de punere în aplicare a dispozițiilor Legii nr. 146/2002 privind regimul juridic al fundațiilor județene pentru tineret și a Municipiului București, cu modificările și completările ulterioare, până la data de 30.04.2020.
Conform legii, fundațiile județene pentru tineret și cea a Municipiului București, sunt persoane juridice de drept privat și de utilitate publică, autonome, neguvernamentale, nepolitice și fără scop lucrativ. Prin Decretul-Lege nr. 150/11.05.1990 privind înființarea fundațiilor pentru tineret, începând cu data de 11.05.1990 se înființează în județe și în Municipiul București fundații pentru tineret, al căror patrimoniu este constituit din bunurile, inclusiv fondurile bănești, ce au aparținut fostelor organizații ale tineretului comunist din județe și din Municipiul București.
Te invităm să te informezi asupra activității, acolo unde există, a fundației din județul tău și să ne trimiți propunerile tale, până pe data de 15 aprilie, la adresa office@forumul-tinerilor.ro
”Subiectul fundațiilor județene pentru tineret și cea a Municipiului București este dintotdeauna unul fierbinte, iar pe această cale salutăm inițiativa Ministrului Ionuț STROE care a pus în sfârșit în dezbatere regulamentul de punere în aplicare a dispozițiilor Legii nr. 146/2002, după ani de zile și numeroase solicitări pe această temă către Ministerul Tineretului și Sportului (MTS).
Interesul manifestat se datorează în mare parte faptului că acestea dețin patrimoniul Uniunii Tineretului Comunist (UTC), multe dintre acestea sunt inactive, iar unele chiar în paragină. Consider că în tot acest timp, din 1990 și până în prezent, acestea ar fi putut să dezvolte numeroase activități de impact pentru tineri ținând cont de resursele administrative de care dispun. Rolul acestora trebuie să fie acela de centru polarizator, în care tinerii vin și desfășoară activități pentru generația lor, pentru întreaga comunitate din care fac parte și nu numai. Până în prezent singura fundație județeană cu care am putut colabora este Fundația Județeană pentru Tineret Timiș (FITT), care este o excepție datorită oamenilor implicați, aceasta putând fi un model de bună practică.
Tocmai de aceea am lansat și rugămintea ca tinerii din întreaga țară să ne trimită pe această cale opiniile și propunerilor lor, mai ales că aceștia știu de la firul ierbii cum funcționează lucrurile. Cu siguranță actualul regulament poate fi îmbunătățit, iar în urma informațiilor primite, în urma consultărilor online, Federația noastră o să vină cu un set de propuneri constructive.
Îmi doresc ca tinerii să fie implicați în funcționarea acestor fundații de tineret, acestea să își ”deschidă porțile” și să contribuie din plin la construcția viitorului acestei țări!”, Alin GRIGORE, Președintele Forumului Tinerilor din România.
Propunerea Ministerului Tineretului și Sportului poate fi accesată AICI!
Forumul Tinerilor din România reprezintă 155 de organizații de tineret din țară prin intermediul cărora sunt promovate valori ca: participare, egalitate, respect pentru diversitate și minorități, recunoaștere, nediscriminare și inovație. Scopul acesteia este de a reprezenta tinerii din România și totodată de a-i încuraja, susține și implica în activități și proiecte prin intermediul cărora să-și atingă potențialul maxim.
Contact:
Alin GRIGORE
Președinte
Forumul Tinerilor din România
Telefon: 0767 97 97 83
E-mail: alin.grigore@forumul-tinerilor.ro